Țara Dornelor: interviu cu echipa de management a destinației

1. Ce teritoriu include destinația și ce are specific?

Țara Dornelor se găsește în partea de sud-vest a județului Suceava, regiunea istorică Bucovina. Arealul turistic se suprapune pe unitatea de relief Depresiunea Dornelor și are în componența sa municipiul Vatra Dornei şi cele nouă comune învecinate: Ciocănești, Cârlibaba, Iacobeni, Dorna Arini, Șaru Dornei, Panaci, Dorna Candrenilor, Coșna și Poiana Stampei. Aşezată pe văile unde curg repezi apele Bistriţei şi Dornei, Țara Dornelor este străjuită de câteva dintre cele mai interesante culmi carpatice: crestele masive ale Munţilor Suhard şi Giumalău la miazănoapte, coama crenelată a Munţilor Bistriţei înspre răsărit, iar dinspre miazăzi se ridică semeţe crestele Munţilor Călimani. Apele minerale carbogazoase reprezintă o resursă importantă pentru Ţara Dornelor şi totodată unul dintre brandurile specifice zonei. Acestea sunt valorificare atât în scop curativ, în cadrul bazei de tratament a staţiunii balneare Vatra Dornei, cât şi în scop economic, prin îmbutelierea la Poiana Negrii, Dorna Candrenilor şi Panaci. Relieful zonei este dispus în trepte cu altitudini ce urcă de la 800-900 m (în vatra depresiunii) până la 1800-2100 m, facilitând dezvoltarea turismului montan către punctele cele mai atractive situate de obicei pe crestele montane învecinate. Culmile relativ domoale, acoperite de păduri, păşuni şi fâneţe, precum și peisajul agro-pastoral, conferă un pitoresc deosebit şi o armonie peisagistică aparte, ce reprezintă resursa de bază pentru dezvoltarea turistică a zonei. Ţara Dornelor reprezintă și o zonă cu un trecut istoric interesant. Cei peste 100 de ani sub Imperiul Austro-Ungar au adus cu sine o mozaicare etnică şi o diversificare culturală ce se resimte până astăzi în tradiţiile, obiceiurile, portul, folclorul şi arhitectura locală.

Continuarea articolului aici

ALTE ARTICOLE

Meniu