Pentru Eco și Turism – o inițiativă civică de curățare a naturii din România
Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă
Proiectul abordează problema deșeurilor nedegradabile care sunt abandonate în zonele naturale, și care nu ajung să intre într-un sistem de colectare sau reciclare corespunzător. În acest context România pierde ca imagine de destinație turistică și mai ales ecoturistică, cu repercusiuni economice și sociale la nivel național și local.
În cadrul acestui proiect au fost alese trei destinații ecoturistice din România: Țara Dornelor, Țara Hațegului-Retezat și Zărnești-Piatra Craiului, în care se urmărește schimbarea comportamentului populației locale în privința aruncării deșeurilor în mediul natural și găsirea de soluții de către administrația publică locală. Proiectul dezvoltă și o campanie națională de conștientizare ce se va finaliza printr-o acțiune de advocacy direcționată către Ministerului Economiei, Ministerul Mediului și Parlament pentru implementarea unui set de măsuri ce vor duce la rezolvarea cu efecte permanente și crearea premiselor inițierii planului național de combatere a poluării cu plastic.
OBIECTIVELE PROIECTULUI
Conștientizarea de către localnici a problemei poluării cu deșeuri nedegradabile în trei destinații de ecoturism.
Generarea unei mișcări prin intermediul turiștilor și al destinațiilor de ecoturism de revendicare a României verzi.
Creșterea notorietății Asociației de Ecoturism din România (AER) prin îmbunătățirea capacității de comunicare.
NOUTĂȚI
Aventură în natură de la mic la mare în Pădurea Craiului: 8 activități pentru familii cu copii
Cum încearcă Băile Tușnad să rezolve problema urșilor
Află care sunt beneficiile unui eveniment local de tip eco-brunch
Primii pași pentru a deveni un eco-erou
Descoperă bisericile de piatră din Țara Hațegului
Efectele consumului de… plastic.
Dinozaurii pitici din Insula Hațegului
Bike Brussels 2022
Cum ne pot afecta deșeurile pe care le lăsăm aruncate în natură
Ivan, un altfel de campion
Vino și tu în echipa noastră de ECOvoluntari!
Casele de lemn renasc în Eco Maramureș prin turism
Destinațiile de ecoturism (partea a II-a) – De ce este nevoie să avem destinații de ecoturism certificate?
Destinațiile de ecoturism (partea I) – 10 ani de evoluție în România
10 aplicații care nu ar trebui să-ți lipsească atunci când ești în natură
Sfaturi pentru o vacanță în destinațiile ecoturistice din România
Vino și tu în echipa noastră de ECOvoluntari!
Dacă vrei să te implici și tu ca voluntar în demersul nostru de cartare a zonelor cu deșeuri din destinațiile de ecoturism, te rugăm să te înscrii accesând butonul de mai jos.
