Cum ne pot afecta deșeurile pe care le lăsăm aruncate în natură

Nu este o noutate faptul că la nivel mondial omenirea se confruntă cu problema gravă a deșeurilor abandonate la întâmplare în arealele naturale și nu numai. La baza acestei probleme se află, pe de o parte, nepăsarea și, în unele cazuri, lipsa educației de mediu, iar pe de altă parte managementul deficitar al autorităților.

Am putea crede că impactul deșeurilor pe care le aruncăm la întâmplare este inexistent sau nesemnificativ, însă acest tip de comportament poate afecta atât sănătatea noastră, cât și a animalelor în moduri foarte diverse. Mai mult decât atât, modul în care noi ne comportăm îi poate determina și pe alții, copii sau adulți, să manifeste un comportament similar, multiplicând cantitatea de deșeuri și aportul negativ al acestora, atât asupra mediului, cât și asupra noastră, a oamenilor.

Lipsa de implicare a autorităților este cireașa de pe tort atunci când vine vorba despre administrarea problemei deșeurilor, responsabilii de la nivel local fiind rareori conștienți de implicațiile economice ale bunei sau mai puțin bunei gestionări a gunoiului.

Am pregătit mai jos o listă cu 7 probleme grave cauzate de gunoaiele aruncate la întâmplare în natură, la marginea localităților sau pe malurile apelor, care ar trebui să ne pună serios pe gânduri atunci când suntem tentați să mai recurgem la astfel de gesturi.

Continuarea articolului aici

ALTE ARTICOLE

Meniu