Trăim timpuri în care suntem tot mai separați de natură, tot mai departe de a înțelege beneficiile reale pe care ni le aduc ecosistemele naturale. Oamenii experimentează sau petrec tot mai puțin timp în natură în timp ce dezvoltarea durabilă este în mare măsură doar la nivel de concept sau de misiune, într-un fel ea este predată pentru nepoții noștrii și o vedem ca pe ceva la care vom ajunge doar în viitor. Tinerii stau tot mai mult conectați la dispozitive electronice, iar abilitățile ce țin de empatie și conectare la lumea vie care ne înconjoară sunt tot mai deficitare.

În același timp, proiecte tot mai mari de conservare a naturii sunt implementate, iar publicul general sau, mai specific, comunitățile locale sunt cele care trebuie să înțeleagă de ce aceste măsuri active de conservare sunt aplicate de foarte multe ori pe terenul sau proprietatea lor, cu implicații efective în modul de a gospodări o resursă naturală, fie el ecosistem de pădure, pajiște, sau ecosistem acvatic. În paralel cu acestea, sau poate chiar mai repede, după cum am observat în ultimii ani, efectele modelului de dezvoltare a societății umane asupra naturii se simt tot mai pregnant. Schimbările climatice, dispariția unor specii, periclitarea accesului la resurse de bază în diferite locuri de pe Pământ.