În ultimii ani, în România a început să apară des menționat termenul de destinație de ecoturism. De fapt puțină lume știe că, cel puțin din perspectiva aplicării conceptului, România este promotoarea acestei abordări la nivel internațional, fiind una dintre puținele țări din lume care a aplicat un sistem de evaluare a destinațiilor, pe baza unor criterii unanim recunoscute internațional. Dar, haideți să trecem împreună pe scurt prin această evoluție.
Acesta este primul articol dintr-o serie de trei care își propune să trateze tema destinațiilor de ecoturism în România. Pe lângă istoricul dezvoltării conceptului prezentat în cadrul acestui articol, celelalte vor aborda tema nevoii certificării destinațiilor și a beneficiilor pe care le poate aduce un asemenea demers (II) și situația actuală a rețelei de destinații de ecoturism (III).