1. Ce teritoriu include destinația și ce are specific?
Țara Hațegului – Retezat, aflată pe teritoriul județului Hunedoara, este singura destinație ecoturistică din regiunea de vest a țării.
De ce Țara Hațegului – Retezat? Pentru că acest spațiu, „un Ardeal în miniatură”, după cum a fost descris în literatura română de către Ion Pop Reteganul, este suprinzător, mai ales prin peisaje de o frumuseţe rară. Țara Hațegului este, probabil, zona cu cea mai mare aglomerare de obiective turistice, naturale și culturale din România. Aici se găsesc zimbri, biserici medievale, case vechi și castele, o sumedenie de monumente istorice și arhitecturale de interes național, şi chiar fosile de dinozauri pitici, unici în lume, care dau unicitate Țării Hațegului.
În ceea ce priveşte delimitarea geografică, Destinaţia ecoturistică Ţara Haţegului – Retezat reprezintă arealul ce se suprapune parțial peste teritoriile a trei arii naturale protejate importante, fiind singura zonă din țară în care se întâmplă acest lucru: Parcul National Retezat, primul parc național din România, creat în 1935 și devenit Rezervație a biosferei în 1979, Parcul Natural Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, devenit sit UNESCO în 2015 și Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, mult mai cunoscut pentru ansamblul cetăților dacice din Munții Orăștiei, și acestea cu recunoaștere UNESCO.
Atractivitatea zonei este dată de multitudinea de obiective naturale, istorice și culturale, dar și de cele peste 40 de trasee de drumeție sau de bicicletă, cele de cicloturism fiind omologate de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, în premieră națională. Destinația Ecoturistică Țara Hațegului – Retezat, a treia astfel de zonă din România certificată de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, în iunie 2016, își propune să ofere vizitatorilor o experiență unică, prin intermediul produselor, serviciilor de ecoturism la cele mai înalte standarde, dar și prin promovarea unei atitudini responsabile față de mediu și comunitatea locală.