Ca în cazul oricărei alte zone din România, peste Maramureș a trecut tăvălugul modernizării haotice, fără reguli urbanistice care să contribuie la conservarea patrimoniului cultural construit. Rezultatul este că dintr-o zonă recunoscută pe plan mondial pentru civilizația lemnului aproape intactă de acum 30-40 de ani, astăzi mai avem doar exemple sporadice de arhitectură tradițională.

În acest proces casele tradiționale au avut cel mai mult de suferit. Întunecoase, cu încăperi mici și fără a oferi confortul modern, aceste case au devenit simbolul sărăciei și al înapoierii. Proprietarii lor, dornici să le înlocuiască cu altele mai mari și moderne, le-au vândut la preț de chilipir, iar lemnul lor ce purta patina timpului a ajuns să decoreze case luxoase din străinătate.

Turismul a ajuns să inverseze acest trend, dar drumul a fost anevoios, iar procesul de demolare și vânzare al caselor tradiționale încă nu a dispărut, chiar dacă prețurile acum sunt altele.